Avantajele programelor de leasing operaţional din România
Atunci când căutaţi prin ofertele de leasing operaţional disponibile pe piaţa trebuie să aveţi de partea dumneavoastră răbdarea şi atenţia, elemente necesare pentru luarea unei decizii bune. Suntem conştienţi că sunt multe beneficii care vin odată cu alegerea unui pachet de leasing operaţional.
Un bun program de leasing operaţional, oferit de o firmă serioasă, poate spori semnificativ mobilitatea produselor şi a personalului în condiții de cost optimizate. Din momentul în care administratorii de firme câştigă timp datorită eficienţei parcului auto, profitul nu întârzie să apară. Totuşi, sunt câteva lucruri care de multe ori nu apar în prezentarea ofertelor de leasing. Lipsa de experienţă a unor agenţi sau pur şi simplu graba poate face că clienţii să nu primească toate informaţiile despre pachetele existente. Ne-am gândit că poate ar fi bine să redactăm un articol care să trateze un subiect des întâlnit în comunitatea auto: managementul flotei auto după semnarea contractului.
Sunt puţini clienţi care înţeleg acest beneficiu şi cât de util este firmei. Costul de întreținere, în funcție de vechimea unui vehicul, pot să depășească costul achiziționării unui autoturism nou. În timpul contractelor, mai ales în timpul celor de lungă durată, maşinile vor fi afectate de uzură.
Acest lucru este normal, având în vedere că ele sunt utilizate zi de zi, pe distanţe diverse. Cum administraţi în mod eficient această „uzură”? Răspunsul cel mai firesc ar fi apelarea la o firmă de leasing operaţional care preia acest risc. Ea se asigură că mașinile să fie, permanent, în perfectă stare de funcţionare. Dacă aveţi probleme cu o maşină, pur şi simplu chemaţi reprezentantul firmei şi el trebuie să o „readucă” la viaţă. În funcție de contract, vă este oferită o mașină de înlocuire până la rezolvarea problemei întâmpinate. Astfel, alegerea unui leasing operațional se traduce în disponibilitate permanentă a parcului auto.
Cere mai multe informații despre leasingul operațional.
Viaţa unei maşini în cadrul unui program de leasing operaţional
În momentul în care o firmă alege un pachet de leasing operaţional, este clar că nevoile de transport şi mobilitate sunt importante. De cele mai multe ori, la sfârşitul perioadei de utilizare previzionate, autoturismele au mulţi kilometri la bord. Cu o înţelegere mai bună a costurilor de întreţinere a unei maşini pe măsură ce „îmbătrâneşte”, puteţi să beneficiați de un program de mentenanţă eficient. Maşinile noi sunt de cele mai multe ori dorite de companii multinaţionale pentru transportul de personal. Pe de altă parte autoturismele cu ceva ani de „experienţă” în spate, necesită o atenţie ceva mai specială. Rezultă, astfel, trei avantaje majore ale utilizării leasingului operațional: disponibilitate crescută a parcului auto, mentenanță inclusă și eliminarea riscului generat de revânzarea autoturismului „îmbătrânit” (când, cum și la ce preț).
Majoritatea administratorilor de firme doresc să aibă la dispoziţie maşini care să eficientizeze domeniul lor de lucru. Fiecare domeniu are un anumit tip de maşini care optimizează activităţile în curs. Din acest motiv trebuie să apelaţi la o firmă care vă oferă acces la mai multe tipuri de autoturisme. Diversitatea parcului auto reflectă în mare măsură şi profesionalismul firmei cu care doriţi să colaboraţi. În acest sens, vă recomandăm să vă documentaţi în privinţa parcului auto al firmei de la care doriţi să închiriaţi maşini. Dacă faceţi acest lucru, sporiţi şansele de a găsi autoturismul potrivit pentru nevoile firmei dumneavoastră.
AutoBoca Rent a Car & Leasing Operaţional oferă pachete flexibile de leasing operaţional, la preţuri convenabile, care răspund unor nevoi dintre cele mai diverse. Soluțiile propuse sunt elaborate în funcție de specificul activității fiecarui client. Optimizăm modul de funcționare al unei afaceri, și nu doar o propunere de finanțare. Timpul se traduce în profitabilitate și, de aceea, răspundem rapid tuturor solicitărilor clienților. Întâlnește-te cu un consultant AutoBoca pentru a afla mai multe detalii despre serviciile noastre.